Camp de iarnă exploratori 2022

⚜ Vremea trece, vremea vine și uite-așa am ajuns cu bine noi la Iași, după un drum de câteva ore bune, în care s-au deschis porțile sufletelor noastre către noi experiențe. Țara Moldovei ne-a întâmpinat cu brațele deschise, cu zâmbete dulci și cu pâine pufoasă, așternându-ne în față comori ce dăinuie de sute de ani.

Alături de exploratorii de la Centrul Local Sapatino, am străbătut încă din prima zi drumurile demult bătătorite de pașii grei ai istoriei, desfătându-ne cu apusul gerarului (numele din popor al lunii ianuarie) zărit din Grădina Botanică și culegând amintiri din copilărie de la Bojdeuca lui Ion Creangă. Frigul și oboseala au fost biruite într-un final de căldura gazdelor, care ne-au primit cu drag în casele lor și ne-au făcut să ne simțim ca fiind parte din familie.

A doua zi am început-o cu o adiere fină de poezie, la Teiul lui Eminescu, lăsându-ne apoi purtați de farmecul străzilor din Iași și îndeplinind cu succes provocări făuritoare de prietenii. Cu fiecare minut ce alerga mai sprinten pe lângă noi, călătoream mai mult în trecut, de la Civilizația Cucuteni și până la anii glorioși ai junimiștilor. Universitatea nu ne-a oferit doar contopirea viziunilor moderne cu miturile din popor prin magia artei, ci ne-a și îngăduit, preț de câteva clipe, să simțim emoția de a avea destinul țării în propriile noastre mâini. Arhitectura veche de mai bine de un secol și jocul triumfător al ornamentelor îmbăiate în detalii ne-au furat privirile în Teatrul Național și au prelungit plăcerea veșniciei…

De altfel, care alt loc poate fi mai spectaculos pentru un moment solemn decât chiar Palatul Culturii? Este vorba despre povestea a două suflete iubitoare de la noi din centru, care și-au depus o dată pentru totdeauna promisiunea de voluntar, respectiv de lider. Astfel, Niki și Oana au început cu lacrimi de bucurie un nou capitol din viața lor, având atât susținerea noastră, cât și cea a tuturor strămoșilor noștri, care au scris pagini întregi de istorie pe aceleași pământuri. Însă miracolele nu s-au oprit în oraș, ci s-au întins până la Valea Lupului, loc în care voia bună a atins cele mai înalte culmi. Cercetășia unește spiritele oamenilor de pretutindeni, iar atunci când este acompaniată de un meci de baschet intens ori de pase amicale cu mingea, se desăvârșește și la nivelul fizicului. Seara, am îmbrăcat straiele manierelor japoneze și am gustat din ceaiul făcut la focul pasiunii, de către Johny. Un moment de liniște, învelit într-o servire drăgăstoasă, ne-a încălzit nu doar trupurile epuizate după o zi activă, dar și sufletele dornice de împliniri noi.

Ultima zi petrecută alături de cercetașii ieșeni ne-a plimbat pe cărările presărate cu gheață din pădurile Bârnovei, dezvelind falnice creații din piatră, ce ne șopteau taine neștiute. Tot aici, spiritul visător a lui Eminescu parcă a prins din nou viață numai pentru noi, aducându-ne aminte să facem tot posibilul pentru a ne îndeplini visele, bucurându-ne de toate experiențele. Și iată că astfel, încă o eșarfă de explorator și-a găsit perechea, pe Tudor, transformând în realitate o dorință de mult gravată…

În ciuda celor trei nopți petrecute la Iași, timpul parcă tot prea repede ne-a răpit distracția. Totuși, ne-a lăsat în schimb ceva mai de preț: legarea inimilor noastre, legare ce ne va însoți pe fiecare din noi de-acum încolo, oriunde ne-om duce. Cu fiecare zi de neuitat trăită împreună și cu fiecare amintire duioasă creată, destinele noastre se apropie mai mult, iar noi devenim o familie mai unită❤️⚜️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *