În perioada 16-24 decembrie, cercetașii Centrului Local Orizont Brașov au organizat ediția a cincea a campaniei ,,Ordinul Cadoului Fermecat”. Această campanie este un proiect de strângere de fonduri în cadrul căruia, în baza unei donații, noi împachetăm cadourile clienților doritori pentru cei dragi lor. Aceste donații sunt folosite mai apoi pentru a asigura o calitate mai bună a educației prin experința cercetășească și a activităților din cadrul acesteia în anul 2020 pentru 200 de copii, tineri și voluntari.
De la organizarea și până la împachetarea cadourilor iau parte toți cercetașii centrului local. Pe toată perioada campaniei, toți cercetașii au oferit pe lângă toate cadourile impachetate, zâmbete și amintiri rămase întipărite în urma experientelor de la cercetași.
Nouă ne-a plăcut experiența și suntem nerăbdători să o repetăm pentru că ce e mai frumos decât să știi că activitățile la care luăm parte sunt muncite de noi, mica mare familie a cercetașilor.
Mulțumiri speciale se îndreaptă spre Coresi Shopping Resort pentru oferirea spațiului și a consumabilelor necesare demarării acestei campanii.
Cu ajutorul dvs, am depășit 20000 lei – sumă care se îndreaptă în proporție de 70% spre tabăra de iarnă pentru cei 200 de beneficiari. Diferența de 30% e direcționată spre echipamentele și consumabilele necesare la întâlnirile săptămânale.
Vă mulțumim pentru sprijinul și încrederea că împreună contribuim la o lume mai bună.
Gata Oricând!