Campul de vară cu lift, al temerarilor, 2021

Temerarii învață greu, uită repede și CLICK AICI! NU O SĂ CREZI CE O SĂ ȚI SE ÎNTÂMPLE!

Temerarii au primit un mail din acesta, clickbait, că o să fie un camp de vară și că o să fie cu distracție, click pe link să te inscrii, etc. Oare au căzut în capcană? Cu brio! La data hotărâtă, s-au trezit, cu părinții la ora 5 dimineața în gară, au găsit acolo un lider-zombie care i-a însoțit cu trenul până în camp, în Drăguș(BV). În camp, alt lider(zombie și el dar nu s-au prins) i-a invitat într-un lift care merge în camp, e un pic defect, nu are lumină dar are muzică de lift. Și pe asta au crezut-o. Doar că liftul s-a  oprit si in difuzor s-a auzit o voce care s-a prezentat ca fiind The Game Master care i-a anunțat că au fost trași pe sfoară și de acum au intrat într-un fel de joc pe calculator, ei sunt personaje de joc și să de acum se joacă după regulile din joc, se pierd vieți, se câștigă energie, nimic nu mai e ca în lumea reală. Tristețe mare. Sau nu? 🙂

Printre poze mai apar unele amănunte, dați swipe, like, share și subscribe!

 

 

Doar că temerarii iși iau in serios provocările, își aleg câte un avatar, pun corturile, își construiesc vetre suspendate și se apucă de gătit – joc, joc, dar ne e foame!

În acest camp temerarii au gătit singuri, au demonstrat Game Master-ului că pot supraviețui dacă au alimente în frigider, dar au învățat că nici așa nu e tocmai simplu.

Dacă un temerar știe sa construiască un leagăn, deja e mai bine pentru toți, zâmbetele încep să apară.

E cald, e vară, pârâul ne răcorește

Între timp, Game Master a transformat unii lideri în roboți de bucătărie, și le-a plăcut, 50 de puncte bonus

 

Cel mai mare glitch al campului a fost când temerarii plecați devreme să facă hike-ul obișnuit al campului au fost teleportați într-un alt joc RPG, în Adventure Park Drăguș, unde au jucat paintball și și-au numărat punctele pe haine și pe piele.

Lucru nemaiîntâlnit, dovada foto: temerarii s-au trezit la ora 7 dimineața ca să joace un Scoutball, în loc de înviorare.

S-au mai întâmplat în camp și limacși, OZN-uri și alte lucruri nemaivăzute, nu avem poze pentru fiecare respirație, dar dacă nu credeți, CLICK AICI!

La sfârșit, temerarii au găsit o cale de scăpare din jocul Game Master-ului, pe lângă liftul verde dar parcă ar mai fi stat două episoade, doar că zombii se apropiau, frigiderul era deja gol, așa că ne vedem la toamnă!

Mulțumiri Primăriei din Drăguș care are acest teren amenajat cu cele necesare unei campări de câteva zile și care ne-a sărit în ajutor pe parcursul campului.

Mulțumiri și Băncii Comerciale Române care contribuit cu o sponsorizare care a acoperit plata activității de aventură din Adventure Park(cireașa de pe tort) pentru un camp memorabil.

 

Temerari!

(cri, cri)

Gata Oricând!

Liderii Zombie Teleghidați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *