În acest an, campul de toamnă al temerarilor a reunit în premieră 2 centre locale de cercetași “Orizont Brașov” și” Cetatea Roșie” Sibiu într-o poveste inedită a „Temerarilor Aristocrați”.
La palat, pensiunea Andalex din Zărnești, 80 de temerari și lideri însoțitori au fost întâmpinați de către regina Saray și îngrijitorul palatului.
Oaspeții au fost repartizați pe camere, li s-a servit cina cu bucate alese, apoi au ieșit la un mare foc de tabără pentru ceremonia de deschidere a campului. Pe rând, au fost prezentate gazdele, familia regală și ajutoarele lor și li s-a comunicat temerarilor regulamentul palatului și provocările ce vor urma.
A doua zi, după o înviorare „ca la carte” la ora 7:00 AM, a urmat un mic dejun consistent pentru a energiza temerarii la activitățile realizate în grupuri mixte, cercetașii fiind împărțiți în ordine cavalerești: „Musca în lanțuri”,”Pateul neînficat”, „Un submarin deasupra Londrei”, “Miezul din gogoașă”.
Atelierele au fost concepute pe arii de dezvoltare : „Tradiții și bune maniere în lume”, „Ce fac pentru visul meu?”, „Dezbaterea moravurilor din zilele noastre”, „Bune maniere în societate”.
După amiaza a fost animată de jocuri pe echipe, favoritul tuturor fiind Scout Ball.
Iată cum își amintește Deiu (11 ani), provocările acestei zile:
„Liderii ne-au chemat pe toți și au făcut împărțirea pe grupe de cavaleri cu nume amuzante. Una dintre activități a fost „Scara cocoșaților” unde a trebuit să dansăm vals și să facem ștafetă cu o carte pe cap. Altă activitate a fost „Balanța vieții”, acolo am avut doua exerciții de încredere. La un atelier numit „Dream away”, ne-a pus să ascultăm o muzică liniștită și să ne gândim la visul nostru cel mai mare, să-l scriem pe o hârtie, să trecem în cât timp am vrea să se întâmple și ce propunem să facem pentru el în fiecare zi, lună, an. La final, puteam alege dacă să ardem foaia cu totul, dacă o ardem doar pe margini ca să fie super faină sau dacă o lăsam așa. La alt atelier „De prin lume culese” ne-au povestit ce gesturi fac oamenii când se salută, în diferite țări, apoi a trebuit să facem o poveste și să o mimăm în asa fel încât să o ghicească ceilalți.
La Scout Ball mi-a plăcut cel mai mult dar nu a fost așa de simplu pentru că dacă aveai mingea în mână, ceilalți puteau să îți ia eșarfa și să ieși din jpc până la următoarea tură. O tură se termina când se dădea gol. După acest meci minunat am avut timp să ne pregătim pentru Bal, adică pentru nunta fiicei mai mici a reginei…”.
Seara de sâmbătă a adunat temerarii aristocrați la cina regală, unde într-o atmosferă de poveste au învățat despre Mezanplas și au dansat Menuet și QuickStep.
Andreea ( 12 ani) povestește:
„De la mâncare, muzică și dansuri, totul a fost minunat. Însă, în timp ce petreceam, regina ne-a anunțat cu tristețe că pisica ei aristocrată a dispărut. Misiunea noastră a fost să o găsim,dar nu a fost prea ușor deoarece afară era întuneric și a fost pentru prima dată când am făcut un Treasure Hunt pe timp de noapte. Ne-am unit forțele și într-un final am reușit.Regina s-a bucurat foarte tare și ne-a răsplătit cu bezele. Și așa s-au încheiat activitățile.
În ultima zi a avut loc o depunere de promisiune și câteva jocuri în care liderii ne-au cerut părerea despre camp. După aceea am făcut curat în camere pentru ca noi vrem să lăsăm o lume mai bună și am plecat spre Brașov încărcați cu amintiri frumoase! ”
Deja suntem nerăbdători să vină campul de iarnă!
Gata oricând!